Start > Ritul latin > Epifania Domnului

Epifania Domnului

3 January 2008
1,530 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Epifania Domnului

În Italia toți știu că Epifania este sărbătoarea “Bobotezei”… Și de fapt este ceva simpatic în această tradiție a Bobotezei care aduce daruri copiilor etc. Riscul constă în faptul că acest aspect șăgalnic și fantastic al sărbătorii Epifaniei poate atrage asupra sa întreaga atenție… Ca și cum această sărbătoare nu ar avea nici o altă semnificație și nici o altă importanță.

Personajul imaginar al “Bobotezei” (o babă probabil corespondenta Moșului de la Crăciun) a apărut din denaturarea numelui un pic cam misterios al acestei vechi sărbători a Bisericii: “Epifania” Domnului.

Dar Epifania nu este ceva aparținând domeniului fabulelor și fanteziei… Este vorba despre o sărbătoare a Bisericii, adică despre o sărbătoare a credinței creștine. Ceea ce înseamnă că la mijloc există ceva important, pentru cel care se recunoaște în numele de “creștin”.

De obicei, în sărbătorile Bisericii pericopa Evangheliei care se citește la Liturghie este cea care constituie punctul esențial de referință pentru a înțelege semnificația acelei sărbători.

Baiul constă în faptul că și Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi riscă să apară și ea în ochii sau urechile noastre ceva similar cu o poveste. Magii, steaua, Isus copilul, visul…: trebuie să recunoaștem că această pagină din Matei are ceva din stilul unui basm; adică al unei relatări în care se întâmplă lucruri miraculoase…, și care nu se întâmplă în realitatea vieții de zi cu zi.

Și totuși nu este vorba despre un basm, o poveste: nu este vorba despre pură fantezie ceea ce relatează Evanghelia lui Matei referitor la Magi. Chiar dacă, pe de altă parte, trebuie să renunțăm la reconstituirea pas cu pas, conform criteriilor moderne ale criticii istorice, “cum s-au întâmplat într-adevăr lucrurile”.

Dincolo de o exactă și deschisă cronică a faptelor, această pericopă din Evanghelie conține un mesaj de o extremă importanță. Un mesaj din anumite puncte de vedere revoluționar, în raport cu lumea ebraică de atunci, când a fost scrisă Evanghelia după Matei; și un mesaj de mare actualitate în lumea modernă. Dar un mesaj care trebuie căutat și cules tocmai lăsându-ne oarecumva “provocați” de acele elemente un pic misterioase care se întâlnesc în relatare.

Misterioși sunt “Magii”, despre care – dincolo de acest nume cu care sunt numiți – Evanghelia nu ne spune nimic: nici cine au fost și nici câți au fost… Nu se spune sigur că ar fi fost trei; și cu atât mai puțin că ar fi fost regi (aceste date au fost adăugate prin fantezia tradiției la datele Evangheliei…).

Singurul lucru pe care ni-l spune Evanghelia este că “au venit din Orient”. Aceasta constituie o indicație destul de vagă referitor la țara lor de origine; dar ne face să înțelegem singurul lucru într-adevăr important referitor la acel mesaj pe care evanghelistul vrea să ni-l transmită: acești “Magi” nu erau evrei.

Cuvântul “magi” indică probabil pe niște “înțelepți” babiloneni, studioși ai cerului și stelelor. Este practic imposibil pentru noi să identificăm exact la ce fenomen astronomic corespunde acea “stea” despre care ne vorbește Evanghelia… Dar aceasta nu are multă importanță.

Ceea ce contează pentru evanghelist este faptul că “steaua” corespunde simbolului regal despre care vorbea o veche profeție din Biblie; și – lucru straniu – o profeție făcută de un păgân, vrăjitorul, ghicitorul Balaam:

“Îl văd dar nu acum,
îl privesc, dar nu de aproape:
O stea răsare din Iacob
și un sceptru se ridică din Israel…”
(Nm 24,17)

“Magii” sunt păgânii, veniți să-l adore pe regele Iudeilor. Sunt primii reprezentanți ai tuturor acelor non-evrei care-l vor recunoaște drept Domn și Mântuitor al lor pe acel “Mesia” pe care-l așteptau evreii.

Venirea Magilor – cu reacțiile conexe din partea autorităților religioase și politice din Ierusalim – devine la rândul ei o profeție referitoare la Mesia: în sânul poporului său, nu va fi recunoscut și nici primit de mulți; iar dintre celelalte popoare, va fi recunoscut și adorat de mulți ca Fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor al tuturor oamenilor.

Și tocmai acesta este mesajul cel mai important al Evangheliei: dacă pe de o parte Isus este într-adevăr Mesia așteptat de evrei, născut la Betleem conform cuvântului profetului Miheea, pe de altă parte Isus este Răscumpărătorul întregii omeniri.

Și de asemenea acesta este și mesajul “serios” al Epifaniei, drept încheiere a sărbătorilor Nașterii Domnului: Isus nu a venit în lume numai “pentru cineva”; el a venit pentru toți. El nu este monopolul nici unui popor și nici unei religii (nici chiar al nostru al creștinilor…). Isus este singurul datorită căruia toți oamenii pot “participa la aceeași moștenire” (lectura a doua) și la aceeași viață veșnică a lui Dumnezeu.

Cuvântul “epifanie”, înseamnă “manifestare”: manifestându-se lumii în persoana și istoria lui Isus, Dumnezeu ne-a manifestat, ne-a revelat în același timp și planul său: acela că “toți oamenii sunt mântuiți” (2 Tm 2,4) prin Isus Cristos.

Iată de ce Biserica, drept comunitate a celor care cred în Cristos, este “catolică”, adică universală prin natura sa: pentru că ea ” este în Cristos ca sacrament, adică semn și instrument al unirii intime cu Dumnezeu și al unității întregului neam omenesc” (Lumen gentium, 1).

De aceea, sărbătoarea Epifaniei reprezintă pentru toți creștinii o invitație la depășirea oricărei forme de “închidere” în mica și propria lume (cea a propriei parohii, a propriului grup, a propriei țări, a propriilor idei, a propriilor gusturi…), pentru a-și forma o mentalitate deschisă dimensiunilor lumii întregi, într-un spirit de solidaritate și de fraternitate fără frontiere și în deplin respect față de orice persoană și de orice cultură…

Ritul latin