- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Epifania Domnului

Posted By volum colectiv ITRC 2 On January 3, 2008 @ 4:00 am In Ritul latin | No Comments

După ce am celebrat cu bucurie și recunoștință solemnitatea Sfintei Maria, Născătoare de Dumnezeu, astăzi, liturgia Bisericii, prin lecturile sfinte și prin celebrarea Euharistiei, îndreaptă privirea noastră spre o realitate aflată într-o continuă dezvăluire: răscumpărarea înfăptuită de Dumnezeu.

Textul biblic luat din cartea profetului Isaia sugerează indirect contextul existențial în care s-a aflat comunitatea întoarsă din exilul babilonian. Suferințele, nostalgia după curțile templului Domnului, după legea lui Iahve, care pentru israeliți însemna viață și alegere preferențială din partea lui Iahve, riscul de a slăbi încrederea în alianță și în fidelitatea Dumnezeului cel viu, uitarea zilelor de odinioară în care Ierusalimul cu templul său era înconjurat de semințiile lui Iahve venite să aducă jertfe și să laude numele Domnului, s-au făcut simțite de către cei deportați. Și totuși existența lor va fi tensionată de o realitate nouă. Această realitate este anunțată de profet: gloria lui Iahve va fi văzută de cei care au supraviețuit ruinei Ierusalimului și exilului, dar și de către celelalte popoare. De eliberarea săvârșită de Dumnezeu, de bucuria, fericirea și de entuziasmul de viață generate de această nouă intervenție a lui Iahve vor beneficia atât cei care reveneau din exil, dar și mulțimile de popoare atrase fiind de măreția gloriei lui Iahve.

Evanghelia lui Matei ne relatează tocmai împlinirea acestei profeții a lui Isaia. În timpul lui Irod, supranumit de cronica vremii cel Mare datorită personalității sale: politician abil, mare constructor de cetăți elenistice, rege crud, sosesc trei magi. Aceștia, pentru evanghelist, sunt înalții funcționari și sfetnici ai regilor care se ocupau cu astronomia și astrologia. Ei vin din Orient, leagănul înțelepciunii antice, la Ierusalim pentru a afla locul în care era noul rege. Reacția lui Irod înspăimântă cetatea Ierusalimului. Profeția lui Mihea, citită de către unul dintre cărturarii lui Irod, indica cetatea Betleem ca fiind locul unde urma să se nască regele davidic așteptat de popor. Trimiși de Irod și călăuziți de stea, magii ajung la Betleem unde găsesc pe prunc cu mama sa.

Cu puțină atenție, se disting în textul evanghelic proclamat două atitudini diferite: una adoptată de autoritățile oficiale iudaice și o alta de către magi. Deși din punct de vedere cronologic regele Irod cel Mare a domnit până în anul 4 î.C., evanghelistul îl pune în contact cu Isus a cărei naștere este plasată între anii 7-6. Face acest lucru pentru a anunța conflictul dintre autoritățile oficiale și Cristos-Mesia, conflict care va culmina cu condamnarea la o moarte crudă și josnică, consecință nu a falsei identități regale a lui Isus, dar a atitudinii de respingere adoptată de către liderii politici și spirituali ai acelui moment istoric. A doua atitudine pe care evanghelistul Matei o scoate în evidență este cea a magilor. Prin adorația magilor, el arată că profețiile mesianice ale Vechiului Testament se împlineau; națiunilor păgâne li se arată regele promis de Iahve, cel care le va conduce spre împărăția Dumnezeului cel viu. Apostolul Paul, adresându-se efesenilor, amintește de misiunea sa fundamentată pe harul primit fără vreun merit personal în călătoria sa spre Damasc. Tot în acel moment, el a primit ceea ce i s-a făcut cunoscut, misterul lui Cristos, printr-o revelație excepțională. Apostolul Paul, în continuare, prezintă misterul lui Cristos pornind de la economia lui Dumnezeu care i-a fost dezvăluită și pe care o vede ca fiind o modalitate prin care Dumnezeu face să împlinească planul său răscumpărător. Misterul lui Cristos la care se referă apostolul Paul în această scrisoare nu este ceva abstract, legat de viziuni, imaginații. Misterul lui Cristos este o realitate tainică, divino-umană. Este astfel pentru că tocmai acesta este planul etern al lui Dumnezeu, odinioară ascuns oamenilor și acum împlinit în Cristos și revelat tuturor apostolilor, profeților și celor botezați de către Duhul Sfânt în Biserică. Menirea acestui mister divin nu este alta decât manifestarea gloriei lui Dumnezeu tuturor națiunilor. Această finalitate, pentru apostol, se înfăptuiește în predicarea Evangheliei păgânilor, în vestirea împlinirii în persoana Fiului a promisiunilor făcute de Dumnezeu în economia vetero-testamentară. Acesta, prin evenimentul unic al învierii, săvârșește o ruptură și o trecere: smulge din lumea veche pe toți cei care cred în el și îi introduce în noua creație, în lumea harului. Drept urmare, iudeo-creștinii, păgânii, prin intermediul Evangheliei sunt admiși la aceeași moștenire, devin membrele aceluiași Trup, beneficiari ai aceleiași promisiuni în Cristos-Domnul. Noi, creștinii, cetățeni ai acestei lumi și în același timp mădulare ale Trupului mistic al lui Cristos, suntem alături de predecesorii noștri, destinatari, și în mod necesar, vestitori ai răscumpărării săvârșite de Dumnezeul istoriei în persoana Fiului, în favoarea omenirii. Despre această stare dinamică, existențială vorbește și Conciliul al II-lea din Vatican în Decretul despre apostolatul laicilor afirmând că: “Biserica s-a născut pentru ca, răspândind pe întreg pământul Împărăția lui Cristos, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, să-i facă pe toți oamenii părtași la răscumpărarea mântuitoare și prin ei lumea întreagă să-i fie supusă lui Cristos în adevăr” (AA 2).

Într-o importantă publicație italiană Famiglia cristiana, s-a relatat în luna ianuarie a anului 1997 o istorie aparte: “După o lungă și teribilă boală, la începutul acestui an, soțul meu m-a lăsat. El era unica persoană care mă înțelegea cu adevărat, era tovarășul, confidentul meu, totul. Trăiam pentru el și boala nu a făcut altceva decât să ne apropie tot mai mult. Odată cu decesul lui, totul a fost uitat și înmormântat cu el de către colegii și familia lui, eu fiind unica care nu reușesc să găsesc un motiv pentru a continua să trăiesc. Sunt prea obosită și tristă. Nu mai reușesc să mă rog. Poate am pierdut credința. Știu că trebuie să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru anii frumoși trăiți alături de soțul meu, dar nu sunt capabilă. Diferite persoane m-au încurajat spunându-mi să fac un efort pentru a-l uita, că viața continuă, că trebuie să am credință și să trăiesc numai din ea, că soțul meu mă ajută din cer, că sunt tânără și timpul va vindeca rănile. Toate acestea nu m-au ajutat. Oare există și altceva care m-ar putea ajuta în acest moment dificil al vieții mele? Dacă da, spuneți-mi!”

Răspunsul dat de către această revistă a fost următorul: “Responsabilitatea vă va face să ieșiți din această noapte a vieții angajându-vă din nou în viața de zi cu zi”. Faptul de a fi creștin este un dar al lui Dumnezeu care solicită responsabilitatea umană. Aceasta, pentru noi creștinii, rămâne o condiție esențială pentru trăirea și răspândirea mesajului evanghelic devenit istorie în întruparea și răscumpărarea obiectivă săvârșite de Dumnezeu Tatăl în Fiul și în Duhul Sfânt. Tot ea, va da semnificație spațiului și timpului, chiar și oricărei existențe umane marcată de lumini și umbre, de teamă și de bucurie, durere și speranță.

Octavian ENACHE


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/1077/