Start > Ritul latin > Sfânta Familie

Sfânta Familie

27 December 2007
1,496 afișări

Autor: pr. Anton Iștoc
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica I-a după Crăciun - Sfânta Familie (Anul A)

Ne plângem de multe ori că în viață întâlnim foarte multe dificultăți, neplăceri, obstacole neprevăzute în drumul nostru, complicații neașteptate, imprevizibile și supărătoare, chiar dacă uneori sunt alcătuite din lucruri mici, din banalități care sunt suficiente să arunce în aer proiectele noastre… Totdeauna există ceva ce nu merge! Mereu suntem condiționați de alții, de ceea ce fac alții (mai ales cei puternici și atotputernici) și de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Și să n-o mai spun că în aceste situații acuzăm și ne războim cu aceștia sau aceia, cu viața și cu destinul… și chiar cu bunul Dumnezeu!

Nu știu care sunt gândurile fiecăruia în fața imaginii sfântului Iosif așa cum este prezentată în Evanghelia de astăzi. “Vor să-l ucidă pe Isus, fugi în Egipt!”: iar Iosif pornește și merge în Egipt împreună cu Maria și copilul Isus. “Irod a murit, întoarce-te în Israel!”: iar Iosif repornește și se întoarce în Palestina. Dar în Iudeea domnește Arhelau, fiul lui Irod în care nu poate avea încredere și siguranță: atunci pleacă în Galileea… Toate acestea fără să spună nici o vorbă.

Această răbdare așa de docilă, această ascultare așa de tăcută a lui Iosif, aproape că ne irită… Văzând că nu protestează el, parcă ne vine să protestăm noi. Dar cum? Oare nu era Isus “Fiul lui Dumnezeu”? Oare este posibil ca Dumnezeu să nu poată evita pentru Maria și Iosif toate aceste complicații și neplăceri?

Tocmai aici este problema. Dacă Nașterea Domnului, Crăciunul înseamnă că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, aceasta înseamnă că Isus a împărtășit întru totul – cu excepția păcatului – condiția umană. Întru totul, aici înțelegându-se și neplăcerile și contrarietățile care fac parte din viața tuturor și mai ales a celor săraci.

Astfel se face că Isus a împărtășit și acea situație care – bine sau rău – caracterizează orice existență umană: relația necesară, “legătura” inevitabilă care există între viața fiecăruia și cea a celorlalți. Un “datum de facto” constitutiv și esențial al condiției umane, căreia familia îi este însuși simbolul: prima și cea mai fundamentală expresie. Și tot așa și Isus i-a trăit experiența în persoană.

Fiecare dintre noi are un nume și un prenume. Prenumele arată personalitatea noastră individuală; în schimb numele manifestă legătura noastră cu ceilalți, începând de la cei care ne-au dat viața: primul inel al inserării noastre personale în toată rețeaua raporturilor umane. La rândul lor, părinții noștri s-au născut din bunicii noștri și așa mai departe. De aceea, familia reprezintă legătura concretă a inserării noastre și în istorie: inevitabil, fiecare generație poartă în sine “moștenirea” ca să zicem așa, a generațiilor precedente.

Evanghelia luată din sfântul Matei ne prezintă într-un mod foarte special acest raport profund dintre Isus și istoria trecută a poporului său, prin istoria familiei sale. Ca și Moise, și Isus este persecutat și salvat în copilăria sa; ca și Iacob, și Isus merge în Egipt; ca și poporul lui Israel, și Isus este “chemat din Egipt” pentru a se reîntoarce în țara promisă…

În felul acesta Isus retrăiește oarecumva personal evenimentele din vechime ale poporului său: în el “se împlinesc” Scripturile – notează de mai multe ori evanghelistul – în el se revelează și se împlinește pe deplin planul lui Dumnezeu. Un plan care privește nu numai pe poporul lui Israel, dar întreaga omenire.

Acum, noi creștinii, suntem chemați să trăim conștient existența noastră zilnică după modelul lui Isus din Nazaret și al familiei sale, pentru ca să se împlinească în noi planul lui Dumnezeu, iar noi înșine să devenim la rândul nostru instrumentele actualizării sale în lume.

Desigur, nu visând cine știe ce mari lucruri – pe care nu le vom face niciodată… – dar “îmbrăcându-ne în milostivire, bunătate, umilință, blândețe și răbdare” (cf. Lectura a doua) în raporturile reciproce unii cu alții și în micile lucruri de fiecare zi, începând de la casa noastră.

Întrucât, dacă domnește în viața noastră principiul dragostei (“dar mai presus de toate”, spune sfântul Paul), Domnul poate săvârși lucruri mari și prin micimea și “normalul” vieții noastre zilnice, cu toată povoara muncii, preocupărilor și contrarietăților sale.

Ritul latin