“Pregăteşte-te, Betleeme… că Pomul Vieţii a înflorit în peşteră din Fecioara. Pântecele ei s-a arătat rai înţelegător, în care este dumnezeiescul pom, din care mâncând, vom fi vii… Cristos se naşte ca să ridice chipul cel mai înainte căzut” (Troparul înainteprăznuirii Naşterii lui Cristos). Astfel ne pregăteşte Biserica pentru sărbătoarea Naşterii Domnului. Iubiţi fraţi şi surori, în timp ce alergam de la un magazin la altul, în timp ce pregăteam sărbătorile în casele noastre, Biserica, încă şoptind, revela misterul: “Pregăteşte-te, Betleeme…”

Cum s-a pregătit Betleemul? Cu o peşteră – acel gen de peşteră în care erau duse vitele. “Pregăteşte-te, Betleeme…” şi Betleemul s-a pregătit. Pentru ce s-a pregătit? Ce se întâmpla în Betleem? În Betleem, într-un staul pentru vite, un mare mister se împlinea. Aici, după cum ne-a pus Biserica, în această peşteră s-a arătat un rai din care a crescut Pomul Vieţii din Noul Testament. Adam avea viaţă, deoarece în paradis se afla Pomul Vieţii, cel al Vechiului Testament, din care se hrănea. Şi prin puterea dată de această hrană, Adam trăia în comuniune cu Dumnezeu. Aceasta a fost o bucurie de nedescris pe care Adam a pierdut-o atunci când porţile raiului s-au închis şi a pierdut Pomul Vieţii. Dar Dumnezeu Creatorul, fiindu-i milă de Adam, a dat o profeţie că Pomul Vieţii va fi refăcut. Şi acest Pom este refăcut.

După cum spuneam, Biserica şopteşte: “Pregăteşte-te, Betleeme…” Aici atenţia noastră nu este îndreptată spre faptul că vor fi poate palate, că totul va fi poate inundat de lumini electrice, sau îmbrăcat în catifea sau mătase. Betleemul, peştera, ieslea unei vaci, bătrânul Iosif, şi în acelaşi timp păstorii care vegheau; ei erau evrei adevăraţi care îl aşteptau pe adevăratul Mesia. Şi pentru ei cerurile s-au deschis şi în urechile lor a răsunat cântarea îngerească: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2,14). Şi după ei au venit adevăraţii căutători ai Adevărului – Magii care urmau Steaua. Ei au căutat şi au căutat, şi Steaua i-a condus. Ştiau din constelaţii că ceva măreţ, ceva important pentru întreaga lume s-a întâmplat. Şi au pornit la drum. Şi aici Biserica ne spune: Priviţi! Pe cine cheamă peştera din Betleem? Pe păstorii care caută adevărul; pe magii care caută adevărul.

La fel şi pe noi, fraţilor şi surorilor. Suntem chemaţi la adevăr. Dar la care Adevăr? La care Pom al Vieţii? Ce fel de Pom a crescut în peştera din Betleem? Cristos ne revelează: “Eu sunt pâinea vieţii. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6,48.51). Vedeţi, Cristos este Pomul Vieţii, acea Pâine pe care o mâncăm. Şi El ne spune aceasta în mod categoric în al şaselea capitol al Evangheliei lui Ioan: “Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul este adevărata mâncare şi sângele Meu, adevărata băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6,54-56). Iată ce fel de Pom.

Şi aceasta este Ziua Sfântă la care ne-a chemat Biserica, şoptindu-ne în întreaga săptămână acest Tropar: “Pregăteşte-te, Betleeme, deschisu-s-a tuturor Edenul; împodobeşte-te, Efrata, că Pomul Vieţii a înflorit în peşteră din Fecioara.” Dar există un prim pas către această viaţă. Spun acest lucru în fiecare an, altfel nu ar fi atât de convingător. Ce se întâmplă în natură? Chiar acum pământul se întoarce către soare şi forţa dătătoare de viaţă se revarsă pe pământ. Şi peste puţin timp pământul nostru va începe să îşi arate frumuseţea; vor fi flori, şi apoi fructe. Acest lucru se întâmplă în fiecare an.

La fel se întâmplă în viaţa spirituală. Acum, când facem primul pas către peştera din Betleem, Biserica ne spune prin pasajul din Epistola către Galateni (4,4-5): Iar când vine plinirea vremii, duhul înfierii este pus în sufletele noastre. Că vrem, că nu vrem. La fel ca şi în natură: indiferent dacă pământul vrea sau nu, forţa dătătoare de viaţă se revarsă asupra lui oricum. Doar că acolo unde sunt buruieni, va exista un miros neplăcut, decadenţă. Acolo însă unde totul este gata să primească sămânţa, va fi bucurie şi bună mireasmă.

La fel se întâmplă şi cu noi. Dacă sufletele noastre s-au pregătit pentru a primi peştera din Betleem, atunci va fi şi înfierea. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că, în mod inexplicabil, la fel ca în natură, în sufletul nostru va fi revărsată puterea Harului Divin, care ne va face să simţim apropierea noastră faţă de Creatorul, ca faţă de un Tată. În acest fel, noi toţi avem acelaşi sentiment faţă de Tatăl. Cu alte cuvinte, se creează o familie. Fraţilor, în această familie se va realiza acest mister al lui Cristos – Pomul Vieţii. În această familie creştină se poate înfăptui Cina cea de Taină, Divina Euharistie. În ea va fi realizat Sacramentul Trupului şi Sângelui lui Cristos, Sacramentul Pomului Vieţii, are este dincolo de orice explicaţie.

Oameni nu înţeleg. Poate nici nu se gândesc la aceasta, şi poate nu vor să exprime acest mister; cu toate acestea, el se exprimă indiferent de ei. Priviţi la cei de altă confesiune. În dorinţa lor de a-l întâlni pe Cristos recunoaştem dorinţa de a face ceva bun pentru celălalt. Toţi doresc să dea ceva unii altora, fără să înţeleagă principalul lucru care trebuie dat. Este necesar să dăruim ceva ce va face o persoană să simtă că este fiu al Domnului nostru Isus Cristos, să simtă că face parte dintr-o familie. Pentru a face acest lucru, trebuie să privim în inima unei persoane, trebuie să avem răbdare şi poate uneori, doar să spunem: “Doamne. Ai milă de mine, păcătosul, deoarece nu mai am altceva de dăruit”. Fie ca această Zi Sfântă să devină Ziua Sfântă a consacrării inimii noastre, a acceptării înfierii (adopţiei). “Pregăteşte-te, Betleeme… Cristos se naşte ca să ridice chipul cel mai înainte căzut”.