- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Sfânta Familie: Isus, Maria, Iosif

Posted By volum colectiv ITRC 2 On December 7, 2007 @ 4:00 am In Ritul latin | No Comments

Viața noastră, alcătuită în cea mai mare parte din activități intelectuale sau fizice, conține și momente care ne ajută să-i redescoperim semnificațiile mai profunde. Acestea devin spațiul în care normalul evenimentelor cotidiene este întrerupt, dar în același timp explicat, alimentat și trăit mai intens: sărbătorile.

În această perioadă în care bucuria Crăciunului este prezentă în sufletele noastre, Biserica ne propune sărbătoarea Sfintei Familii din Nazaret: Isus, Maria și Iosif. Rugăciunea zilei menționează un aspect important al acestei sărbători; Sfânta Familie este propusă ca “un strălucit exemplu de viață” pentru familiile de astăzi.

În acest moment poate apărea spontan întrebarea: oare nu se compară ceea ce nu poate fi comparat? Condițiile culturale și sociale care erau în urmă cu aproximativ două mii de ani nu mai sunt prezente astăzi. De asemenea, situația interpersonală din Sfânta Familie, mai concret raportul iozefin dintre Maria și Iosif nu este confirmat în căsătoriile actuale. Așadar, ce poate să însemne “un strălucit exemplu de viață”?

Acestor întrebări încercăm să le răspundem pornind de la situația actuală a familiei în lumina textelor propuse de Liturgia Cuvântului. Analizând situația în care trăiește familia astăzi, observăm că ea traversează momente dificile. Cuplurile umane sunt amenințate atât din exterior, prin ideologii promovate de mass-media sau de practici inumane care sunt uneori legiferate (avort, divorț, homosexualitate, eutanasie), dar și din interior, prin atâtea certuri între soți, între copii, ori lipsa respectului interpersonal.

Atmosfera care ar trebui să fie alimentată în interiorul unei familii creștine ne este descrisă de prima lectură. Ben Sirah insistă asupra respectului și onoarei, două elemente esențiale pentru un climat calm între membrii aceleiași familii. Respectul față de părinți nu este prezentat ca o educație sau ca o convenție socială la care se poate ajunge mai mult prin pedepse, ci ca o voință a lui Dumnezeu. Motivația fundamentală a datoriilor pe care le au copiii față de părinți este raportată la atitudinea de iubire și devotament față de Autorul vieții: “Cine ascultă de Domnul face bucurie mamei sale” (Sir 3,7). Ben Sirah propune numai două moduri în care pot fi cinstiți părinții: slujirea și ajutorul la bătrânețe. Cel care a înțeles valoarea transcendentală a iubirii nu mai are nevoie de multe sfaturi. Este deosebit de semnificativ îndemnul de a-i ajuta pe bătrâni atunci când le slăbesc puterile fizice sau facultățile mintale. Aceasta constituie pentru copii o ocazie de a da părinților ceea ce au primit atunci când erau mici. Dumnezeu cere respect și iubire între componenții unei familii. Aceste virtuți erau prezente în Sfânta Familie prin care Mesia a voit să-și înceapă misiunea răscumpărătoare. Prima realitate pe care Isus a sfințit-o cu prezența sa a fost o familie. La Nazaret Isus a petrecut treizeci de ani alături de Maria și Iosif, iar pentru activitatea sa publică a rezervat numai trei ani.

Fragmentul evanghelic propus spre reflecție în această sărbătoare ne prezintă persecuția pe care Irod a declanșat-o împotriva lui Isus. Sfânta Familie este nevoită să fugă și să se stabilească în Egipt până la moartea lui Irod. Citită într-o cheie teologică, relatarea evidențiază că Isus, chiar de la cea mai mică vârstă retrăiește în sine experiența antică a exilului trăit în Egipt de poporul lui Israel. Din această lungă istorie întretăiată de durere și speranță, de sclavie și de eliberare, Isus devine noul Moise, conducătorul noului popor al Legământului, Mântuitorul definitiv al omenirii îndepărtate de Dumnezeu. În fața primejdiei care amenința viața lui Isus, cuvântul lui Dumnezeu, personificat prin îngerul care-i apare lui Iosif în somn, devine regulă supremă pentru Familia Sfântă. În el, Maria și Iosif găsesc tărie pentru momentele dificile. Atunci când îngerul l-a anunțat pe Iosif că trebuie să fugă de mânia lui Irod, el nu a încercat să se salveze numai pe sine, dar a luat copilul și pe mama lui și a mers în Egipt. Este un fapt din care reiese acea iubire dezinteresată care strălucește în familia din Nazaret, iubire care nu lasă loc egoismului sau disprețului față de celălalt.

Despre această iubire dezinteresată ne vorbește și sfântul Paul în fragmentul din Scrisoarea către Coloseni: “Mai presus de toate îmbrăcați-vă cu dragoste, căci ea este legătura desăvârșirii” (Col 3,14). Această iubire care se alimentează în creștin din iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru noi, generează milă, bunătate, umilință, blândețe. Ea ne conduce la acceptarea altora și la iertarea reciprocă. Uniți în dragoste, soții creștini regăsesc relația de iubire fără asprime, așa cum se cuvine în Domnul.

Într-o comunitate creștină trăia un om, Alexandru, care era renumit pentru virtuțile personale, dar și pentru liniștea și pacea care domneau în familia sa. Într-o zi, un prieten, Iulian, i se adresează: “Alexandru, aș vrea să te întreb ceva”. “Spune”, i-a răspuns celălalt. “Cum se face că nu te cerți niciodată cu soția ta?” Fără a se gândi prea mult, Alexandru îi răspunse: “În momentele de ispită, eu sunt surd, iar femeia mută. Și așa stăm până trece ispita. Când am fost supărați, repede ne-am împăcat în Domnul, înainte de a ajunge diavolul între noi”. “Bună metodă!” – a constatat Iulian. “Dar cum ai reușit să-ți educi copiii atât de bine?” “Foarte ușor!” “Pe cel dintâi l-am învățat eu să se supună sfaturilor mele, cel de-al doilea a învățat de la primul, al treilea de la cei dinainte și așa mai departe până la cel din urmă. Iar eu” – sfârși Alexandru – “am învățat de la tata”.

Probabil că relatarea pe care am expus-o ar putea să-l facă pe unul sau pe altul dintre noi să afirme: “E doar o poveste! Așa ceva nu e posibil!” Totuși, povestirea conține elemente care ne privesc pe fiecare. Cei care trăiți viața de căsătorie, să nu uitați nici o clipă că activitățile bune din familie pot edifica, iar cele rele pot scandaliza pe cineva. De educația copiilor suntem răspunzători toți: părinții, educatorii, persoanele consacrate. O educație făcută bine este o contribuție pe care o aducem la progresul spiritual al Bisericii și al societății.

Dacă o familie creștină vrea să promoveze comuniunea dintre membrii ei, în primul moment trebuie să facă zilnic experiența rugăciunii în comun. În al doilea moment, comuniunea în rugăciune conduce familia la comuniunea euharistică. Papa Ioan Paul al II-lea afirmă că “Euharistia este izvorul căsătoriei creștine. (…) Euharistia este sursa carității. În darul euharistic al carității, familia creștină își găsește fundamentul și sufletul comuniunii și al misiunii sale” (Familiaris Consortio 57; cf. 59).

Participând la această sfântă liturghie să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-a dăruit familiilor noastre și să-i cerem harul ca și între noi să crească virtuțile pe care le întâlnim în Sfânta Familie.

Ion Riba


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/1040/