Start > Ritul latin > Duminica a IV-a din Advent

Duminica a IV-a din Advent

7 December 2007
956 afișări

Autor: volum colectiv ITRC 2
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a IV-a din Advent (Anul A)

Viața omului, așa cum o știm cu toții, este marcată de diferite evenimente mai importante sau mai puțin importante. Dar atunci când se ivește un eveniment mai important, de exemplu un botez, o căsătorie, un examen sau altceva, omul caută să se pregătească pentru acest eveniment, atât din punct de vedere material cât și spiritual. Această grijă poate fi mai mare sau mai mică în funcție de implicarea fiecăruia și de modul în care participă la eveniment.

În același mod Biserica ne invită prin liturgia cuvântului din duminica de astăzi, așa după cum a făcut-o și în celelalte trei duminici ale Adventului, să ne pregătim pentru a celebra peste câteva zile evenimentul nașterii lui Cristos. Nu putem trece cu superficialitate peste acest moment foarte important, care a fost vestit de profeți și așteptat cu nerăbdare de atâtea veacuri. Tocmai despre această vestire a venirii Mântuitorului ne vorbește prima lectură luată din cartea profetului Isaia. Regele Ahaz, fiind în conflict cu regii teritoriilor învecinate, nu are încredere în puterea lui Dumnezeu și apelează la forța și ajutorul oamenilor. Pentru aceasta profetul îl avertizează, spunându-i: “Domnul însuși vă va da un semn” (Is 7,14). Acest semn este menit să demonstreze că puterea oamenilor în raport cu cea a lui Dumnezeu nici nu se poate compara. Recurgând la semn, Dumnezeu nu alege o nouă cale de a se manifesta, dar apelează la un fapt obișnuit pentru el, pentru că el s-a revelat de multe ori prin semne. Însăși creația, dar mai ales crearea omului, este un semn, este primul semn de iubire pe care l-a manifestat Dumnezeu. Apoi, de-a lungul întregii istorii a poporului ales găsim nenumărate semne prin care se manifestă prezența lui Dumnezeu. Așa după cum ne învață Conciliul al II-lea din Vatican în constituția dogmatică Lumen Gentium la numărul 55: “Cărțile Vechiului Testament descriu istoria mântuirii, în care în mod lent este pregătită venirea lui Cristos în lume”. Iată că și prin profetul Isaia, Dumnezeu anunță un semn, o intervenție a sa. Și care este acest semn? “Iată Fecioara va zămisli și va naște un Fiu și îi vor pune numele de Emanuel” (Is 7,14). De fapt, acest anunț nu este ceva nou, ieșit din comun, dar este o reamintire a promisiunii Răscumpărătorului pe care Dumnezeu a făcut -o după ce primii oameni, Adam și Eva, au căzut în păcat. Acest anunț al Mesiei este o continuare a făgăduinței, făcute Evei, din cartea Genezei (Gen 3,15). În comparație cu regele Ahaz care apelează la oameni, Emanuel va ști să arunce răul și să aleagă binele, se va hrăni cu lapte și miere, care în concepția celor din vechime era hrana celor puternici, va fi un continuator al regalității casei lui David.

Semnul prevestit de profetul Isaia se împlinește în Fecioara Maria, așa după cum am auzit în fragmentul evanghelic care a fost proclamat. Fecioara Maria îl zămislește pe Isus în mod minunat deși ea era logodită cu Iosif. Modul în care se realizează această profeție întrece puterea noastră umană de înțelegere, care este limitată. Ceea ce trebuie să remarcăm este disponibilitatea Fecioarei Maria la voința lui Dumnezeu. Maria acceptă într-o totală supunere tot ceea ce Dumnezeu vrea să facă în planul său providențial. Aceeași atitudine de totală abandonare la voința lui Dumnezeu o întâlnim și la Iosif. Deși la început se gândea și voia să acționeze ca și un om oarecare, imediat ce află care este voința lui Dumnezeu, nu ezită să o pună în practică. Modul în care este anunțat Iosif de ceea ce s-a întâmplat cu Maria, logodnica sa, aparține de domeniul misterului. Așa după cum Fecioara Maria îl zămislește în mod tainic și misterios pe Isus, am putea spune că aproape în același fel este anunțat Iosif ca să nu o părăsească pe logodnica sa. Același înger anunță marele eveniment că acela care se va naște “va mântui poporul său de păcate” (Mt 1,21), va fi eliberatorul cel așteptat. Evanghelia de astăzi ni-l prezintă pe Iosif ca fiind un om drept. Această dreptate pe care o întâlnim la multe persoane din Vechiul Testament, este o caracteristică a omului ales de Dumnezeu. În concepția veterotestamentară drept este acela pe care Dumnezeu îl găsește astfel. Dreptatea este rodul orientării omului spre Dumnezeu, a împlinirii voinței Sale, a abandonării totale la realizarea planului său. Datorită acestei dreptăți, Iosif a fost ales ca să fie purtătorul de grijă al lui Isus și al Mariei.

Asemenea exemple de totală abandonare găsim și în zilele noastre. Un călugăr misionar, medic, italian, pe nume Lio Stocco, după ce participase la un congres internațional de leprologie, pe când se pregătea să se întoarcă în Africa, un confrate îi spuse: “N-ar fi mai bine pentru dumneavoastră, care ați avut deja un infarct, să rămâneți în Italia?” El a zâmbit ușor cu obișnuita lui blândețe, și a răspuns: “Doresc într-adevăr să mă întorc între bolnavii mei. Ce diferență este între a muri aici sau a muri acolo? știu de ce sufăr și știu că aș putea muri pe neașteptate în orice clipă.” Și a murit în Africa, la 14 februarie 1974, între bolnavii săi după o viață lungă pusă în slujba celor suferinzi. Iată un exemplu de totală abandonare la voința lui Dumnezeu.

Și noi poate de multe ori spunem că suntem pregătiți la orice, că vrem să-l slujim pe Domnul în toate, dar de multe ori, atunci când apare un eveniment care are forma unei catastrofe, căutăm să scăpăm repede, uitând de promisiunile făcute, neînțelegând voința lui Dumnezeu care poate s-a manifestat prin aceasta.

Sfântul Paul, în a doua lectură pe care am ascultat-o, se prezintă ca unul chemat să fie apostolul lui Cristos. Această lectură poate fi considerată ca o carte de identitate pe care o prezintă romanilor. Făcând această autoprezentare, el specifică în mod clar al cui slujitor este, aceasta datorită faptului că, creștinii care proveneau din păgânism nu aveau aceeași concepție despre a fi slujitorul lui Iahve asemenea iudeilor. Slujitorul în lumea păgână era considerat inferior, ceva înjositor, de disprețuit. Această slujire l-a determinat să depășească ideea religioasă privind o singură națiune, declarându-se dator de a predica tuturor popoarelor vestea mântuirii. Din această cauză, Apostolul încearcă să sintetizeze în câteva propoziții toată esența predicii sale. Amintește clar profețiile din Vechiul Testament care se împlinesc în Cristos, din seminția lui David. Dar nu rămâne aici, merge mai departe, anunțând Învierea lui din morți și trimiterea Duhului Sfânt. Destinatarii scrisorii sunt chemați să creadă în acest Cristos, de la care Paul a primit harul apostolatului și care îi cheamă pe toți oamenii la sfințenie, la mântuire.

Iată la ce ne invită Biserica să reflectăm în ziua de astăzi, la evenimentul Cristos, la noua alianță care se realizează în Cristos, și care depășește cu mult vechea alianță. Se poate spune că familia din Nazaret este punctul de sosire al tuturor marilor așteptări din Vechiul Testament, dar în același timp și punctul de plecare al Noii Alianțe, în care Cristos cheamă toți oamenii la mântuire. Cristos, odată cu venirea sa în lume, nu-și aruncă lumina sa numai asupra prezentului și a viitorului, dar dezvăluie, în același timp, și trecutul care ajunge la împlinire în persoana lui. Cristos ne amintește de marele Advent al istoriei omenirii în care toate așteaptă venirea lui.

Cum așteptăm noi Nașterea Domnului? Cum ne pregătim noi pentru a celebra marele eveniment care a încununat istoria? Iată câteva întrebări care trebuie să ni le punem acum, înainte de Crăciun. Răspunsurile la aceste întrebări trebuie să ni le dăm în fața conștiinței noastre. Să ne deschidem inimile pentru a izgoni din ele tot egoismul de care sunt cuprinse. Să fim disponibili tuturor insuflărilor divine. Să ne asemănăm în acest sens Fecioarei Maria și sfântului Iosif care au admis imprevizibila acțiune a lui Dumnezeu în viața lor.

Luându-i ca exemplu pe Iosif și Maria trebuie să adoptăm viața lor simplă, care să-i permită lui Dumnezeu să intervină în viața noastră, răsturnând uneori chiar planurile noastre rezonabile. Numai adoptând acest stil de viață vom fi pregătiți de a-l primi pe Cristos în mijlocul nostru și vom putea spune și noi plini de credință: “Vino Doamne Isuse, Biserica ta te așteaptă!”

Valentin Bulai

Ritul latin