Start > Ritul latin > Care bogat se poate mântui

Care bogat se poate mântui

30 November 2007
1,226 afișări

Autor: pr. Raniero Cantalamessa
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXXI-a de peste an (Anul C)

Episodul lui Zaheu se pretează la diverse lecturi. Liturghia ne-a indicat una foarte precisă, în prima lectură și psalmul responsorial. În acest episod legat de Zaheu, păcătosul pocăit și convertit, observăm acel act de dragoste al lui Dumnezeu pentru toate făpturile sale. Oamenii și mai ales fariseii îl disprețuiau pe Zaheu, fiindcă era compromis din cauza banilor, a funcției sale de perceptor, în slujba unei puteri de ocupație, și poate pentru simplul fapt că era mic de statură, încât cu toții spuneau: “Este un mare păcătos!”

Fiul lui Dumnezeu, în schimb, nu ține cont de toate acestea și merge la el acasă. Isus părăsește mulțimea admiratorilor care-l primise la Ierihon și merge după Zaheu! Imită pe Bunul Păstor, care lasă cele nouăzeci și nouă de oi, pentru a merge în căutarea celei care lipsește dintr-o sută. Rațiunea acestui gest o aflăm în marea gingășie a lui Dumnezeu, care îi compătimește pe toți oamenii, care iubește toate făpturile sale și care nu disprețuiește nimic din ceea ce a creat, care iubește viața, și care înștiințează și care pedepsește numai ca omul să nu mai facă rele și să creadă în Domnul. Sunt cuvinte, care amintesc și poate chiar comentează profeția lui Ezechiel: “Nu vreau moartea păcătosului, ci ca să se pocăiască și să fie viu” (Ezechiel 33,11).

Sfântul Irineu a cuprins această revelație biblică într-o frază celebră: “Slava lui Dumnezeu este omul viu”. Privit prin această prismă, episodul cu Zaheu ne apare, ca și parabola Vameșului și a Fariseului, desprins de realitate. Poate că pentru aceasta a introdus Luca acest episod în Evanghelia sa tocmai aici, și drept concluzie a reprodus cuvintele lui Isus: “Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut”. Isus a venit pentru a primi în numele lui Dumnezeu pe toți cei izolați, părăsiți sau nedreptățiți de sistemul religios (păgâni, vameși, prostituate).

Cine nu acceptă acest plan de lucru al lui Dumnezeu se exclude singur, automat de la mântuire. Din paginile Evangheliei noi vedem că Isus lucrează exact în stilul de lucru al lui Dumnezeu: Dumnezeu îl îndreptățește pe vameșul pocăit din templu, și îl slobozește cu inima încărcată de păcatele sale pe fariseul cel mândru și plin de sine; Isus aduce mântuire casei lui Zaheu, însă îi lasă pe de lături pe toți înțelepții și conformiștii Ierihonului. Ceea ce am meditat până acum nu este altceva decât metoda de lucru al lui Dumnezeu, însă acest episod are doi protagoniști: pe Isus și pe Zaheu. Chiar și felul de lucru al lui Zaheu, al omului, conține o învățătură esențială și ea privește atitudinea față de bogăție și față de săraci.

Din acest punct de vedere, pentru a fi înțeles cum se cuvine, episodul lui Zaheu trebuie citit pe fondul celor două fragmente care-l preced imediat în Evanghelia lui Luca: parabola bogatului nemilostiv și episodul tânărului bogat. Prin această expunere, Evanghelistul a înțeles să dea Bisericii o idee exactă și completă gândirii lui Isus cu privire la bogăție. Deosebirea dintre Zaheu și bogatul îmbuibat, nemilos, este că acesta din urmă îi refuză săracului chiar și firmiturile ce cădeau de pe masa lui, însă celălalt oferă chiar jumătate din averea sa săracilor. Unul folosește averea numai pentru el și pentru prietenii săi, celălalt dă din bunurile sale și altora, săracilor.

Atenția este îndreptată asupra bogăției. Bogățiile sunt nedrepte atunci când sunt acaparate pe căi întortocheate, prin exploatarea celor slabi și lipsiți de apărare, spre a fi folosite pentru propria îndestulare, îmbuibare, desfrâu și lux; însă încetează de a mai fi nedrepte atunci când sunt rodul propriei osteneli, al unei munci oneste și cumpătate, și mai ales dacă din acestea se rezervă o parte săracilor, pentru că în felul acesta omul bogat îl imită pe Dumnezeu. De fapt, Dumnezeu este bogatul prin excelență, pentru că ale Lui sunt toate cele ce există pe acest pământ; ale Lui sunt toate bogățiile, însă El pe toate le-a dat spre binele și spre bucuria creaturilor sale; aerul, soarele, ploaia, fără a mai ține cont de cel vrednic și de cel nevrednic.

Vom privi acum episodul lui Zaheu pe fondul episodului tânărului bogat. Într-o zi s-a prezentat la Isus un tânăr bogat și L-a întrebat ce anume să facă pentru a moșteni viața veșnică. Mai întâi de toate Isus i-a indicat observarea poruncilor și apoi a adăugat: “Vinde tot ce ai, împarte la săraci și vei avea comoară în ceruri. Apoi vino și urmează-mă” (Luca 18,22). “Tot ce ai!” Deosebirea dintre acest tânăr și Zaheu se află tocmai aici: tânărului i se cere să împartă tot ceea ce are săracilor, în vreme ce Zaheu este mântuit și acceptat de Isus cu toate că el oferă numai jumătate din averea sa săracilor, iar cealaltă jumătate și-o oprește pentru sine.

Spre deosebire de bogatul nemilos și îmbuibat, Zaheu oferă jumătate din bunurile sale săracilor, cu alte cuvinte Zaheu rămâne tot bogat. Meseria lui de mai marele vameșilor din bogata cetate a Ierihonului, care deținea monopolul unor produse rare și scumpe, îi oferea ocazia de a rămâne tot înstărit și bogat, chiar și după acea drastică reducere a averilor sale. Însă tocmai aici se află cea mai importantă învățătură care rectifică o impresie falsă datorată altor pericope din Evanghelii: nu bogăția ca atare o osândește Isus fără drept de apel, ci folosirea nedreaptă a acesteia. Și omul bogat se poate mântui. Atunci când Isus a pronunțat acele cuvinte îngrozitoare: “Mai ușor va trece cămila prin urechile acului…”, ucenicii înspăimântați îi cerură explicații, la care Isus răspunse: “Ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu” (Luca 18,27).

În această privință Zaheu ne este cea mai bună dovadă că Dumnezeu poate face și o minune, convertindu-l și mântuindu-l pe omul bogat, fără a-l reduce la starea de sărăcie. O speranță pe care Isus nu a tăgăduit-o niciodată, ci chiar a alimentat-o prin vizitarea atât a săracilor cât și a bogaților, ba chiar și a comandanților militari pe care a avut ocazia de a-i cunoaște. Desigur, El nu i-a lingușit niciodată pe cei bogați, și nu a căutat nicicând favoarea vreunuia dintre ei. Însă cu totul altfel se poartă acum cu Zaheu. Această căpetenie a vameșilor, mai înainte de a auzi de la Isus cuvintele: “Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta…”, luase deja o hotărâre temerară: să dea jumătate din banii săi, ca și din bunurile adunate, să repare toate nedreptățile, restituind totul împătrit.

Dacă ne gândim bine, aceasta îi cere omului bogat un curaj pe măsura jertfei, dacă nu chiar mai mare decât acela de a se debarasa de toate și de a trăi fără nici o responsabilitate. În felul acesta, episodul lui Zaheu apare ca un model al unei convertiri evanghelice: el se întoarce la Dumnezeu convertindu-și frații. Așadar, se confirmă și în acest domeniu al bogăției tulburătoarea originalitate și diversitate a lui Dumnezeu: El are întotdeauna și oricând la îndemână soluționări diverse și noi în același timp, pentru fiecare om și pentru fiecare caz aparte. Noi suntem cei care schematizăm și împărțim lumea în două, însă Dumnezeu nu schematizează nimic, ci inventează posibilități și moduri de mântuire tot mai noi și mai adecvate, iar nouă nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne acomodăm cu stilul Lui de a lucra, pentru că dacă nu ne vom obișnui cu acesta, cu toții riscăm a deveni niște farisei.

Din Evanghelia de astăzi reiese pentru bogații comunității noastre – bineînțeles, dacă există bogați printre noi – o nădejde, dar în același timp și o chemare. Pot fi adevărați ucenici ai lui Isus chiar și bogații, numai dacă vor; însă în cazul acesta trebuie să-și schimbe radical atitudinea și părerea cu privire la bogățiile lor. Nu spune nimeni că unica manieră spre a-și legitima atitudinea cu privire la bogățiile ce le posedă ar fi aceea de a vinde totul și a împărți săracilor, ca pe vremea apostolilor. Astăzi ar putea exista o soluționare mai bună și tot atât de conformă Evangheliei, folosind bunurile materiale cu simțul responsabilității și al dreptății sociale. Dincolo de aceste exigențe, care de altfel nu sunt ale multora, rămâne obligația de a contribui după putință la opere și activități sociale sigure și oneste.

“La Dumnezeu nimic nu este cu neputință” am auzit spunându-ni-se – nici chiar a dezlipi inima bogatului de bogățiile sale. Așa ceva nu s-ar fi întâmplat cu Zaheu, dacă cineva – Isus omul – nu l-ar fi iubit, nu l-ar fi căutat, nu l-ar fi socotit vrednic de prietenia Lui. Chiar și în zilele noastre, omul își poate afla forța, tăria sufletească în a fi darnic și binevoitor față de toți oamenii, numai atunci când va fi dispus să primească realitatea Împărăției, dragostea lui Dumnezeu și Lumina Sfântului Duh.

Ritul latin