Start > Ritul latin > Bucurați-vă în nădejde!

Bucurați-vă în nădejde!

29 November 2007
1,313 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica a III-a din Advent (Anul A)

“Bucurați-vă în nădejde! Fiți răbdători în necaz! Stăruiți în rugăciune!” (Rom 12,12)

Duminica a III-a din Advent pune un accent deosebit în liturgia cuvântului pe a doua venire a lui Isus cu un scop bine definit: întărirea credinței spre o mai mare bucurie a inimii. Așteptarea celor din Vechiul Testament și sufletul celor care l-au așteptat pe Mesia s-a umplut de bucurie. Împlinirea primei făgăduințe: “Iată, Dumnezeu însuși vă va da un semn: Fecioara va zămisli și va naște un fiu, care se va numi Emanuel-Dumnezeu cu noi” (Is 7,14), este garanția împlinirii celei de-a doua: “Voi veni să vă iau, spune Emanuel, ca să fiți și voi acolo unde sunt eu” (In 14,3). Deci, avem motiv de bucurie, chiar dacă trebuie să-l așteptăm, fiindcă “Speranța nu ne dă de rușine” (Fil 1,20) și apostolul Paul ne îndeamnă să fim veseli în speranță (cf. Rom 12,12).

Bucuria ne luminează viața.

Autorul Scrisorii către evrei spune că: “După ce în repetate rânduri și în multe feluri Dumnezeu le-a vorbit odinioară părinților noștri prin profeți (și cele spuse s-au adeverit), în aceste vremuri din urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul (deci cu atât mai mult se vor adeveri), pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care și lumea a creat-o” (Evr 1,3). Ceea ce ne dă siguranța că ne va face părtași ai moștenirii, fiindcă și el s-a făcut părtaș al firii noastre omenești.

Crăciunul, momentul istoric în care Cuvântul lui Dumnezeu făcut om apare în lume, reprezintă începutul mântuirii.

Pentru noi care, așa cum ne spune sfântul Paul, “mântuirea este deocamdată numai în speranță” (Rom 8,24), lecturile zilei sunt un mesaj de consolare și de mângâiere: “Spuneți celor cu inima șovăielnică: Curaj, nu vă temeți! Priviți! Însuși Dumnezeul vostru vine să vă aducă mântuirea. Atunci se vor deschide ochii celor orbi și surzii vor auzi. Atunci șchiopul va sări ca cerbul și limba celui mut va fi dezlegată și va exulta. Atunci vor țâșni izvoare de apă în pustiu și șuvoaiele vor brăzda pământul secătuit. Atunci ținutul ars de soare se va preface în iaz și ogorul secătuit va mustui de apă” (Is 35,4-6). Cuvintele profetului Isaia sunt spuse pentru a încuraja pe cei exilați din Israel, dar ele se pot aplica foarte bine tuturor oamenilor care, dornici de a se converti cât mai profund spre Dumnezeu, se simt neputincioși în a se elibera de păcat, de mediocritate, de deșertăciunile lumești și mai ales de dubii, de îndoieli, fiindcă o știm: “Cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo”, dar “Ferice de cel ce rabdă încercarea… fiindcă va primi cununa vieții” (Iac 1,6.12).

Din închisoarea în care Irod îl aruncase, Ioan Botezătorul urmărea activitatea lui Isus. Știa că este Mesia, dar comportamentul lui, atât de diferit de cel prorocit, îl lăsa uimit… Orice om trece prin noaptea credinței… Ucenicii lui Ioan aveau mai mare trebuință de a fi lămuriți și luminați. Ucenicii lui Ioan nu vedeau cu ochi buni cum Isus crește în ochii lumii ca Mesia, iar învățătorul lor zace închis, oricând la discreția lui Irod spre a-i închide gura pe veci… Ioan știa că Isus este Mesia, auzise glasul Tatălui la botez: “Acesta este Fiul meu cel iubit, în care este mulțumirea mea” (Mt 3,17); el îl arătase pe Isus ucenicilor săi ca pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (cf. In 1,30) și spusese hotărât: “Eu am văzut și am dat mărturie că el este Fiul lui Dumnezeu” (v. 34). Ucenicii lui Ioan mai erau scandalizați de faptul că ucenicii lui Isus nu postesc și nu se roagă precum o fac ei, că chiar Isus mănâncă și bea cu păcătoșii… în timp ce Ioan suferă rigorile închisorii tocmai pentru că pe cei păcătoși în frunte cu Irod… Atunci Botezătorul i-a trimis să-l întrebe: “Tu ești cel care trebuie să vină, sau să așteptăm pe altul?” (Mt 11,3). Drept răspuns, Isus le arată roadele activității sale conforme cu prezicerile mesianice: “… orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se vindecă, surzii aud, morții învie, cei săraci primesc vestea cea bună” și adaugă: “Fericiți cei care nu vor găsi în mine prilej de poticnire”. Așadar, vrea să le spună Isus, Ioan să nu se aștepte la un Mesia triumfalist, ci eu mă asemăn cu Premergătorul mai mult în viață decât așa cum m-a descris în cuvinte: cu securea pusă la rădăcina pomilor răi spre a-i tăia și arunca în foc; cu lopata în mână spre a aduna pleava ca s-o ard sau spre a boteza pe cei buni cu foc… (cf. Mt 3,10-12). Mesia se prezintă blând, ca un sărac, venit să evanghelizeze pe cei săraci, să vindece pe cei bolnavi, să ia păcatele celor răi asupra sa și să le spele în sângele său vărsat pe Cruce… Așa a fost prorocit…

Isus le arată acestor ucenici trimiși de Ioan că există ceva mai de preț decât postul și rugăciunea: credința și “fericit este acela care nu se îndoiește”. Această credință nu este o cucerire a omului, a rugăciunilor sau posturilor lui, ci este un dar al lui Dumnezeu, și acest dar divin își află desăvârșirea în el, în Cristos – “începătorul și desăvârșitorul credinței” (Evr 12,2), în el “Se pune o speranță mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu”, fiindcă “Legea n-a făcut nimic desăvârșit” (id. 7,19).

Ioan Botezătorul s-a bucurat de cele spuse de Isus; și-a recăpătat încrederea în misiunea sa de a-l premerge pe Mesia în martiriul său.

Isus a ținut să mai facă această remarcă în fața mulțimilor care îl ascultau: “Cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât Ioan Botezătorul”, deși tot el spusese că nu s-a născut om din femeie mai mare ca Ioan… Cine este acest “mai mic din împărăția cerurilor” și totuși mai mare decât Ioan Botezătorul? Este Isus însuși… Ioan era socotit proroc, Isus era încă necunoscut; Ioan era cunoscut ca fiul marelui preot Zaharia, Isus ca “fiul lemnarului”; și totuși Cristos, necunoscutul de oameni, este Fiul Tatălui veșnic, zămislit de la Duhul Sfânt din sânul Mariei pururea fecioară…

Poate deseori am trimis și noi gândurile noastre spre Isus din Tabernacol, ascuns sub chipul smerit al pâinii, ca să-l întrebe: Tu ești învierea și viața? Este adevărat că acela care te mănâncă va avea viață veșnică și tu îl vei învia în ziua de apoi?

În noaptea credinței se aude un glas: “Fraților, fiți îndelung răbdători până la venirea Domnului. Iată, plugarul așteaptă cu răbdare roadele scumpe ale pământului, care depind de ploile timpurii și de cele târzii. Răbdați și voi… fiindcă venirea Domnului este aproape. Nu murmurați, fraților, unul împotriva celuilalt, ca să nu fiți judecați. Iată, judecătorul stă la ușă. Luați exemplu de suferință și de îndelungă răbdare de la prorocii care au vorbit în numele Domnului!” Glasul este al sfântului apostol Iacob (5,7-10).

Să-l ascultăm!

Ritul latin