Start > Ritul latin > Duminica I-a din Advent

Duminica I-a din Advent

29 November 2007
1,162 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica I-a din Advent (Anul A)

“Iată, eu vin curând; și răsplata mea este cu mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apoc 22,12)

Dorit Mesie, vino!
De veacuri multe așteptat…
Durerea ne-o alină,
Ne scapă de păcat!

Această strofă din cântarea Bisericii, specifică Adventului, sintetizează năzuința celor credincioși din cele două Testamente: Vechi și Nou.

Crăciunul este precedat de un timp pregătitor, numit Advent (din latinescul adventus = care vine curând). Acesta cuprinde o perioadă de patru săptămâni, timp ce are o dublă semnificație: mai întâi de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului – prima venire a Fiului lui Dumnezeu în lume – și în al doilea rând ne poartă cu gândul la cea de-a doua venire a lui Isus de la sfârșitul lumii.

Dacă la prima venire, Mesia, așa cum ne spune sfântul Efrem Sirul: “… nu a venit să se sălbăticească, ci să îmblânzească sălbătăcia acestei lumi”, la a doua venire va răsplăti cu pacea veșnică a împărăției lui Dumnezeu pe toți cei care s-au îmblânzit, au renunțat la sălbătăcia păcatului.

Și, după cum sintagma: Sfârșitul este cuprins în început, tot așa tema păcii universale a Ierusalimului ceresc este cuprinsă în lecturile liturgiei de azi.

Profetul Isaia ne vorbește în prima lectură (cap. 2,1-5) despre era mesianică, în care toate popoarele se vor îndrepta spre Ierusalim, spre muntele casei Domnului, nu spre a oferi vreo jertfă, ci pentru întâlnirea personală cu Domnul, care să-i învețe căile sale. Primind învățătura și acceptând poruncile lui, în locul dușmăniilor și ostilităților, în locul revoltelor și războaielor care tulbură lumea din temelii, va domni pacea, pacea mesianică, nu “pax romana” a celui mai tare, ci “pacea lui Emanuel“, în care, după cum ne asigură profetul Isaia inspirat de Duhul Sfânt, “săbiile vor fi transformate în fiare de plug și sulițele în seceri” (Is 2,4).

Știm că așteptarea mesianică a Vechiului Testament s-a împlinit odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu, numai că “sălbătăcia acestei lumi” este în plin avânt, azi, la două mii de ani de evanghelizare și porțile iadului caută să facă săbii din fiare de plug și sulițe din seceri. Este suficient să vizionăm o emisiune de actualități TV și ne convingem. Cauza? Păcatul care îl ține pe om în sclavia satanei, a acelui diavol, după expresia călugărului N. Steinhardt, este împodobit cu straiele mincinoase ale unui intelectualism scăpat de sub controlul rațiunii sănătoase, bunului simț și dreptei socotințe (Dăruind vei dobândi, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994, p. 136).

Iubiți credincioși! Doriți o adevărată pace a inimii, în familie, în societate și în lumea întreagă? Urmați îndemnul profetului din finalul primei lecturi: Voi, cei din casa lui Iacob, veniți să umblăm în lumina Domnului!

Ce înseamnă a umbla în lumina Domnului? Ne-o spune sfântul apostol Paul în cea de-a doua lectură (Rom 13,11-14). Apostolul neamurilor ne îndeamnă să lepădăm faptele întunericului, adică păcatul sub toate formele lui: beții, certuri, desfrâu, fapte de rușine și, mai adaug eu: corupție, înșelătorie, lăcomie după bunurile aproapelui și mai ales să renunțăm la mândria depozitată în propriul egoism; să ne îmbrăcăm cu armele luminii, care sunt virtuțile, mai ales credința, speranța și caritatea, virtuți care trebuie să fie vii și să mânuiască plugul și secera cu multă hărnicie, ca astfel mântuirea să ne fie cât mai aproape…

Primii creștini așteptau cu nerăbdare a doua venire a lui Cristos și se rugau: Maranatha!Vino, Doamne Isuse! – (Apoc 22,20).

Și, fiindcă Domnul întârzia, ca ei să nu se descurajeze în rugă și muncă, sfântul Petru le spunea: Preaiubiților, nu uitați că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani și o mie de ani ca o singură zi. Domnul nu întârzie cu făgăduința sa, după cum cred unii, ci, fiind îndelung răbdător pentru voi, nevrând să piară cineva, așteaptă ca toți să se convertească (2Pt 3,8-9), adică să renunțe la sălbătăcia acestei lumi.

Domnul va veni în măsura în care ne vom converti: de la păcat la virtute, de la virtute la construirea unei lumi mai bune prin plug și secere și mai ales prin rugăciune, fiindcă numai acela care se roagă veghează cu adevărat și Ziua Domnului nu-l va surprinde nepregătit.

În consecință se impune datoria unei decizii fundamentale: să fim convinși de sărăcia noastră spirituală, ba chiar și materială; că avem trebuință absolută de un Mântuitor și să ne înțelegem responsabilitatea față de acest Mântuitor prin păzirea poruncilor lui. Numai păzirea poruncilor, garanție a iubirii lui Mesia, ne dă siguranța păcii universale și veșnice…

Ritul latin