Cuvintele din Evanghelia de astăzi au un sens… ca să nu spun de ameninţare, dar cel puţin de un avertisment serios: “Vegheaţi, căci nu ştiţi în care ceas va veni Domnul vostru… Fiţi gata pentru că în ceasul în care nu vă gândiţi Fiul omului va veni”. Prin urmare, este vorba de a şti: despre ce vorbeşte Isus? Cum ne priveşte pe noi aceasta? Ce credit trebuie să acordăm acestor cuvinte? Şi concret, ce semnifică acest “vegheaţi” şi “fiţi gata”?

Despre exact ce anume vorbeşte Isus nu este chiar aşa uşor să o spunem. Este vorba despre “venirea Fiului omului”: o realitate care trebuie să se întâmple, care se va întâmpla cu siguranţă – conform cuvintelor Evangheliei – dar despre care nu se poate spune sau şti nici când şi nici cum se va întâmpla. Ştim doar că Isus folosea expresia “Fiul omului” pentru a vorbi despre el însuşi: prin urmare El este cel care trebuie “să vină”. Şi – conform cuvintelor lui Isus – suntem avertizaţi că această realitate ne priveşte pe toţi: “Vegheaţi… fiţi gata”.

Isus “a fost răstignit sub Ponţiu Pilat, a murit şi a fost îngropat”: aşa spunem în “Crezul” nostru creştin. Dar tot în Crez adăugăm apoi, spunând: “a treia zi a înviat… s a suit la cer, şade la dreapta Tatălui”. Dacă Evanghelia vorbeşte despre Fiul omului care “va veni”, aceasta se datorează faptului că aceeaşi Evanghelie vorbeşte despre Fiul omului care a venit, “ca să slujească şi să şi dea viaţa”, a fost răstignit şi a înviat din morţi (cf Mt 20,17 28).

În realitate, învierea lui Isus nu poate fi gândită în cadrul şi în limitele trecutului (ceva care s a întâmplat “atunci”… odinioară). Isus cel înviat trebuie mai degrabă gândit, pe de o parte la prezent (cf Mt 28,20: “Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii”), iar pe de altă parte la viitor, ca punctul final de convergenţă al întregului drum al istoriei şi al fiecărei existenţe umane.

Atunci când Evanghelia vorbeşte despre “venirea Fiului omului”, vorbeşte despre momentul în care va deveni clar şi evident – pentru fiecare şi pentru toţi – adevărul Evangheliei înseşi.

Acest moment va veni. Va veni pentru fiecare om prin moartea proprie, şi va veni pentru lumea întreagă prin sfârşitul istoriei prezente, “în ceasul în care nu gândim”. Şi când va apărea clar adevărul Evangheliei (adevărul despre Dumnezeu Tatăl, adevărul despre Cristos cel înviat, adevărul iubirii dragoste, drept singură cale de realizare autentică a omului…) prin însuşi acest fapt, va apărea evidentă falsitatea sau vanitatea a tot ceea ce este contrar Evangheliei.

Iată de ce “venirea” lui Cristos Domnul, comportă o “judecată” despre viaţa fiecăruia, şi despre toate realităţile istoriei. Chiar în Crez, noi spunem: “Şi iarăşi va veni cu mărire, să judece pe cei vii şi pe cei morţi”. Aceasta însemnând: la sfârşitul sfârşitului se va vedea, fără nici un dubiu sau echivoc că numai Isus Cristos reprezintă măsura valorii tuturor lucrurilor.

Şi iată şi de ce Isus ne invită să “veghem” şi să “fim gata”. Nu este vorba de a renunţa la a trăi, ca şi cum ne am bloca într o aşteptare inertă a nu ştiu ce. Nu se pune problema neliniştii sau a fricii. Cu atât mai puţin este vorba despre calcule şi preziceri despre “sfârşit” (propriu şi al lumii).

Este vorba de a trăi cu seninătate, într-o permanentă atenţie spre adevărata valoare a lucrurilor: valoare care trebuie examinată în lumina Evangheliei şi a învăţăturii lui Cristos. Este vorba de a trăi intens prezentul, într o continuă căutare a tot ceea ce este adevărat, drept şi bun, “în aşteptarea împlinirii speranţei fericite şi a venirii mântuitorului nostru Isus Cristos”.