Predici

Acum câteva zile în urmă am celebrat împreună cu mare bucurie naşterea Mântuitorului. Această naştere a Mântuitorului lumii nu s-a petrecut între îngeri, în ceruri, departe de noi, ci în¬tre noi, între oameni. Iată pentru ce Biserica ne invită să privim astăzi la Sfânta Familie din Nazaret de la care putem învăţa cum trebuie trăită viaţa de familie. Este bine cred, să ne dăm seama de adevăratul conţinut al acestei sărbători. Este o sărbătoare a bucuriei şi a speranţei, a înnoirii vieţii şi a iubirii familiale. Este o sărbătoare actuală şi foarte apropiată sufletelor noastre.

Mai mult ca niciodată, familia creştină trece astăzi prin momente de criză. Motivele sunt multe şi, de cele mai multe ori, foarte dureroase. Dar, privind cu atenţie la fa¬miliile care s-au destrămat, constatăm că două au fost moti¬vele care au generat această destrămare: în primul rând a lipsit respectul faţă de om, faţă de celălalt membru al fami¬liei. În al doilea rând, a lipsit prezenţa unei persoane: Dumnezeu. El nu a fost acceptat, pentru că deranja sau pentru că era un oaspete prea exigent faţă de dorinţele lor.

Aceste două valori trebuie meditate cu inima şi trebu¬ie trăite cu viaţa dacă voim ca familiile noastre să fie bine¬cuvântate de Domnul.

Prima lectură ne vorbeşte tocmai despre respect, şi anume, despre respectul pe care copii îl datorează părinţilor. Autorul acestei lecturi pune în legătură acest respect cu ier¬tarea păcatelor, cu viaţa îndelungată şi cu ascultarea rugăciunii fiilor de către Dumnezeu. Am putea spune că este o explicare mai pe larg a poruncii a patra a lui Dumnezeu: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mult pe pământ.

Ce exemplu a oferit Isus oamenilor în această privinţă? Evangheliile ne spun că a fost supus părinţilor săi. Deşi erau simpli oameni, Isus nu i-a dispreţuit, nu a considerat că Maria şi Iosif trebuiau să asculte de el. Dumnezeu ne arată prin cuvântul său şi prin exemplul Fiului său că respectul faţă de părinţi, dragostea faţă de ei este de o valoare deosebită în ochii săi. Tocmai de aceea Creatorul a sădit acest simţă¬mânt natural în inimile tuturor oamenilor, şi toţi oamenii ar trebui să asculte de glasul acestei inimi.

Dar într-o familie sunt diferite persoane. Cine trebuie totuşi să fie mai mare? Bărbatul? Femeia? Nici unul, nici celălalt, ci Dumnezeu. Aceasta înseamnă “a duce viaţa de familie în Domnul” – după expresia Sf. Paul din a doua lectură. Lui trebuie să-i fie fideli şi soţul, şi soţia, şi copiii. Cu toţii sunt – spune acelaşi Sf. Paul – “preaiubiţii lui Dumnezeu, îmbrăcaţi în dragoste”.

De ce foloseşte apostolul aceste cuvinte: “îmbrăcaţi în dragoste”? Pentru că unitatea familiei, blândeţea, asculta¬rea şi colaborarea reciprocă, puterea de a trece peste dife¬rite încercări, fecunditatea – toate izvorăsc din iubire. Ea este – sau ar trebui să fie – fundamentul familiei. Dar această iubire trebuie să fie matură, să fie creştină, să fie umană pe deplin. Pentru aceasta, ea trebuie să se alimenteze necontenit din iubirea faţă de Dumnezeu.

Uneori, viaţa oferă momente neprevăzute, când ini¬ma noastră este tulburată. Uneori ni se pare că interesele legi¬time ale familiei şi ascultarea faţă de Dumnezeu vin în contra¬dicţie. În astfel de momente, ni se pare că iubirea de fami¬lie şi iubirea faţă de Dumnezeu sunt două lucruri diferite. Şi totuşi, ele trebuie să fie o singură iubire, o singură viaţă. Ce ne învaţă Dumnezeu să facem în astfel de situaţii? Să ne rugăm.

Dacă citim cu atenţie în Biblie, vom descoperi un lucru interesant, care ne pune pe gânduri: care este primul loc pe care ni-l indică Dumnezeu ca să ne rugăm? Templul? Deşertul? Munţii? Nu. Primul loc de rugăciune pentru Dumnezeu este casa, este familia. Când te rogi, ne spune Isus, intră în casa ta. La fel şi în Vechiul Testament, Dumnezeu i-a învăţat pe evrei să se roage astfel. “Poruncile pe care ţi le dau astăzi, scrie în cartea Deuteronomului – să ţi se fixeze în inimă; să le repeţi cu fiii tăi; să vorbeşti de ele când vei şedea în casa ta; când vei merge pe drum, când te vei culca şi când te vei scula; să le scrii pe stâlpii casei tale şi pe uşile tale”.

Dacă familia este unită în rugăciune, ea devine – cum spune Papa Ioan Paul II, şi deseori a repetat această expresie – “un sanctuar de iubire”. Adică devine o mică Biseri¬că, prima Biserica, în care părinţii îi educă pe fiii lor în credinţă.

Ce efecte are o asemenea prezenţă a lui Dumnezeu, accep¬tată şi trăită în familie? Familia Sfântă ne dă răspunsul la această întrebare: acolo unde este prezent Dumnezeu, familia creşte în dialog, în înţelegere şi în unitate. În evanghelia pe care am ascultat-o vedem că Maria şi Iosif sunt adesea puşi în dificultate. Greutăţile au apărut încă de la naşterea lui Isus, în sărăcie şi printre străini. Acum, de teama lui Irod, ei trebuie să fugă în Egipt, să străbată un drum în miez de noapte, pentru a scăpa viaţa pruncului. Şi toată viaţa lor a fost o luptă continuă cu prejudecăţile sociale, cu greutăţile sărăciei şi ale muncii grele; cu neînţelegerea din partea ce¬lorlalţi evrei… Nici atunci şi nici astăzi, viaţa de familie nu este o viaţă romantică, o viaţă uşoară. Dar atunci când a¬par încercările, care este atitudinea Mariei şi a lui Iosif? Încearcă să depăşească aceste încercări cu ajutorul lui Dum¬nezeu, fiind atenţi permanenţi la vocea lui. Această voce le arată drumul şi le linişteşte inima.

Unde putem noi astăzi să ascultăm această voce? Mai întâi, în conştiinţa noastră; apoi, în cuvântul lui Dumnezeu prezent în Biblie; alteori chiar în prietenii adevăraţi care ne vor binele. Dumnezeu ajută de obicei prin oameni; acest lucru este foarte adevărat.

În plus, mai observăm că Maria şi Iosif rămân permanent uniţi, nu se despart niciodată, ci totdeauna unde este unul este şi celălalt. Ei au fost uniţi în viaţa de zi cu zi, pen¬tru că mai înainte de toate, erau uniţi în rugăciune.

În timpurile actuale, tot mai mulţi tineri gândesc că familia nu mai este la modă, sau că viaţa de familie nu are nici o valoare; iar alţi oameni încearcă chiar să distrugă familiile care încearcă să trăiască în înţelegere…

În faţa acestor idei, se pune întrebarea: oare pentru ce Tatăl ceresc a ales familia ca locul unde fiul său să crească în înţelepciune şi har? Nici măcar pentru fiul său Dumnezeu nu a găsit ceva mai bun decât căldura unui cămin părintesc şi dragostea părinţilor.

Poate că de importanţa unei familii în viaţa umană nu-şi dau totdeauna seama cei care au avut această fericire în co¬pilăria lor. Dar cei care nu au avut parte de aceasta, cu siguranţă că resimt din plin această lipsă.

Astăzi să ne gândim mai mult la familiile noastre. Să devenim mai sensibili faţă de importanţa şi rolul unei familii bune în viaţa omului şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul acestei familii. În acelaşi timp, să încercăm să-i ajutăm şi pe alţii – tineri sau familii destrămate ¬pentru a afla calea care duce la împăcare şi dragoste.

Către Sf. Familie se înalţă rugăciunea noastră pentru ca, găsind în ea un model de viaţă, şi în familiile noastre să înflorească aceleaşi virtuţi şi aceeaşi iubire.

Corneliu Berea

volum colectiv ITRC Ritul latin