Predici

În noaptea aceasta întreaga creştinătate se află în sărbătoare, deoarece vine la noi pe pământ Fiul lui Dumnezeu. El ia firea noastră umană devenită slabă şi muritoare în urma păcatului strămoşesc. Vine pentru a mântui ceea ce era pierdut şi pentru a şterge neascultarea lui Adam, prin ascultarea sa totală faţă de Tatăl. Dacă înţelegem scopul venirii lui Isus, putem să înţelegem mai bine şi naşterea lui. Se naşte într-un grajd din Betleem într-o sărăcie dusă până la extremă. Creştinul nu trebuie să se scandalizeze de modul în care acţionează Dumnezeu, dar trebuie să ştie că Dumnezeu se foloseşte de diferite mijloace care nu sunt întotdeauna înţelese de oameni. Dumnezeu face aceasta pentru a realiza planul său de mântuire în lume.

Evanghelistul Luca ne prezintă pe scurt evenimentele naşterii lui Isus: “În zilele acelea a fost dat un decret al lui Cezar August să se facă recensământul întregului popor”. După mentalitatea Evreilor şi în general a popoarelor orientale un om era considerat ca aparţinând acelei cetăţi unde îşi avea familia de origine. Pentru că Iosif făcea parte din familia lui David, a trebuit să meargă la Betleem. Iosif şi Maria ascultând de edictul împăratului împlinesc profeţia care spunea că Mesia se va naşte la Betleem: “Iar tu Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de frunte ale lui Iuda, căci din tine se va ridica un conducător care va păstori poporul meu Israel” (Mi 5,1). Evanghelistul mai scoate în evidenţă faptul că nu este suficient să cunoaştem că Isus s-a născut, dar este important să dovedim acest lucru şi din punct de vedere istoric. În acest sens se aminteşte în Evanghelie ca şi reper persoana cea mai sus pusă a acelui timp şi anume împăratul roman. Politica romană prin decretul său care prevedea să se facă recensământul populaţiei contribuie în mod indirect la împlinirea tuturor profeţiilor din Vechiul Testament cu privire la Mesia.

Naşterea are loc la Betleem într-un grajd părăsit şi rece. Isus se naşte necunoscut şi cu toate acestea aşteptat de toţi. Cel care rupe o tăcere de veacuri este îngerul lui Dumnezeu. El proclamă în liniştea şi întunericul nopţii vestea cea bună: “Vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul“. Este important să vedem cui proclamă îngerul vestea naşterii Mântuitorului? Oare preoţilor de la templu? Oare oamenilor legii sau lui Irod? Trebuie să spunem că nu. Îngerul vesteşte unor păstori izolaţi care nu cunoşteau legea, oameni care erau marginalizaţi de societate şi necunoscuţi. Ei au avut parte să audă pentru prima oară vestea cea mare, o veste care era aşteptată de întreaga lume. Cuvintele îngerului sunt singurele cuvinte din Noul Testament care redau naşterea ca şi revelarea Salvatorului. Acest Salvator este numit Mesia în lumea iudaică, iar în comunităţile de cultură greacă este numit Kyrios, adică Domnul.

“Poporul care umbla în întuneric a văzut lumină mare, peste cei care locuiau în ţara întunericului a strălucit o lumină”. Opoziţia dintre întuneric şi lumină, repetată de două ori, scoate în evidenţă opoziţia dintre oprimare şi exil pe de o parte şi eliberare şi libertate pe de altă parte. Poporul lui Israel cu care Dumnezeu a încheiat o alianţă pe muntele Sinai a fost infidel faţă de aceasta. S-a lăsat influenţat de popoarele păgâne, iar în loc să-şi pună încrederea în Domnul căuta sprijin în zei străini. De aceea acest popor umbla în întunericul acestei lumi. Poporul nu trece de la întuneric la lumină prin forţe proprii, dar are loc intervenţia liberă a lui Dumnezeu în favoarea poporului său. Intervenţia lui Dumnezeu ajunge la apogeu în Isus Cristos. El este lumina călăuzitoare care coboară la noi pentru a restabili legătura noastră cu Dumnezeu. Prin opera Lui se realizează în mod perfect eliberarea poporului. Dar nu este vorba de o eliberare politică, ci de o eliberare totală de sub jugul păcatului.

Isaia a profeţit cu sute de ani înainte venirea Mesiei în lume. Pentru el Mesia era Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic şi Principe al păcii. Acesta a fost şi motivul pentru care a fost considerat eretic de către contemporanii săi. Trebuie să recunoaştem că atât profetul Isaia cât şi Isus Cristos nu au fost înţeleşi de contemporanii lor. Învăţătura şi faptele lui Isus Cristos au fost pentru mulţi iudei o dezamăgire. Atunci când ei aşteptau un Mesia care să răspundă aspiraţiilor lor naţionale şi pământeşti, dezrobind ţara de ocupaţia străină, Isus Cristos vine să întemeieze Împărăţia Spirituală a lui Dumnezeu de aceea pentru ei Isus Cristos a fost un scandal şi ca atare a devenit ocazia descoperirii năzuinţelor josnice şi înguste ale contemporanilor. Pentru noi creştinii Isus Crisots este Fiu lui Dumnezeu. În noaptea aceasta să ne bucurăm cu toţii în Domnul pentru că s-a născut Mântuitorul în lume. Astăzi a coborât din cer pacea adevărată: “După ce în repetate rânduri şi în multe feluri Dumnezeu le-a vorbit odinioară părinţilor noştri prin profeţi, în aceste vremuri de pe urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul, pe care l-a pus moştenitor a toate” (Ev 1,1-2). Avem misiunea de a mărturisi acest eveniment tuturor oamenilor. Să nu ne ruşinăm de misiunea noastră de creştini. Lumea din zilele noastre este mai secularizată ca niciodată, însă acest lucru să nu fie o piedică pentru noi. Să mărturisim lumii că astăzi a coborât la noi Fiul lui Dumnezeu, care vrea să ne ducă pe toţi la Tatăl. Toate popoarele doresc pacea. Adevărata pace nu poate fi instaurată în lume excluzându-l pe Dumnezeu. Dumnezeu este pacea. Oamenii din zilele noastre vor o lume nouă însă vor să o realizeze de unii singuri. Noi creştinii ştim că omul singur fără Dumnezeu nu poate realiza nimic. Dumnezeu trebuie să fie autorul şi susţinătorul lucrărilor noastre. Excluzându-l pe Dumnezeu ne asemănăm cu omul care şi-a construit casa pe nisip.

Dumnezeu vine la noi sub chip de prunc, pentru a ne mântui. Însă cum se realizează acest lucru? Sf. Paul în cea de-a doua lectură ne spune că: “Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor popoarelor”. Harul este darul gratuit al lui Dumnezeu, care este adus de Isus Cristos pentru mântuirea noastră. Faţă de Isus Cristos, omul ca individ şi omenirea în totalitatea ei nu pot avea o atitudine de indiferenţă. Alegerea nu se poate face decât pentru el sau împotriva lui. De această alegere depinde mântuirea sau osândirea fiecăruia. Isus Cristos este pus de Dumnezeu ca semn, cu privire la care se dezvăluie simţământul potrivnic lui Dumnezeu al multora: “Iată acesta este pus spre căderea şi ridicarea multora din Israel, şi ca un semn al împotrivirii” (Lc 2,34).

Prin Botez omul devine o făptură nouă care are parte de viaţa suprafirească a harului şi este înălţat la demnitatea de fiu adoptiv al lui Dumnezeu. Aşadar harul în viaţa omului ocupă un loc determinant. Harul a transformat un prigonitor al Bisericii făcându-l într-o singură clipă apostol (Cf. Fap 9,1). Însă omul are datoria de a colabora în mod activ cu harul lui Dumnezeu. Paul după evenimentul din drumul Damascului ne dă un exemplu elocvent de convertire şi de dăruire totală lui Dumnezeu. El a părăsit păcatul, a renunţat la fovorurile lumeşti şi l-a urmat pe Isus până la moarte. Fără harul lui Dumnezeu acţiunile noastre nu ar fi meritorii, nu ar avea valoarea supranaturală. Dumnezeu vrea să-i conducă la mântuire pe toţi (cf. Lc 19,10) şi le dă har suficient. Orice refuz al harului este un pas fatal fie în viaţa individuală, fie în istoria lumii. “Harul este mai bun decât viaţa” (Ps 62,4).

Isus s-a făcut sărac ca să ne îmbogăţească pe noi. A acceptat părăsirea ca noi să nu fim părăsiţi niciodată. El este prezent tot timpul în mijlocul nostru în taina sfântă a altarului. Să-i mulţumim şi să-i cântăm împreună cu corurile de îngeri: “Mărire întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă”.

Augustin Benchea

volum colectiv ITRC Ritul latin