Start > Ritul latin > Duminica a IV-a din Advent

Duminica a IV-a din Advent

26 November 2007
4,966 afișări

Autor: volum colectiv ITRC
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a IV-a din Advent (Anul A)

Câteva zile ne mai despart de marea sărbătoare a Nașterii Domnului. De aceea astăzi Sfânta Biserică ne îndeamnă – așa cum de fapt a făcut-o în tot timpul Adventului – să ne pregătim cât mai bine pentru a-L primi în mijlocul nostru pe Mesia prevestit de profeți ca “Domn al puterilor”, “Principe al păcii”, “Cel tare”, “Împăratul măririi”.

Dacă în primele trei duminici ale Adventului lecturile ne anunțau că mântuirea este aproape, că trebuie să pregătim calea Domnului, astăzi în a patra duminică liturgia cuvântului ne vorbește despre starea sufletească în care trebuie să ne găsească Mesia, despre atitudinea spirituală plăcută Împăratului, care vine să ne aducă binecuvântarea, pacea și mântuirea sa.

Așadar, care este atitudinea spirituală recerută pentru a beneficia de darul mântuirii?

Răspunsul ni-l dă psalmul de astăzi, psalmul 23: “Iată vine Domnul; El este Împăratul măririi! …Cine va putea să urce pe muntele lui? Cine va sta în locul sfânt al său? Cel care are mâinile nepătate și inima curată; Cel care nu ia în zadar numele Domnului, acela va primi binecuvântare și dreptate de la Dumnezeu Mântuitorul“. De fapt psalmul nu face altceva decât să anunțe condițiile cerute pentru a intra în împărăția lui Mesia: a avea mâinile nepătate, a avea inima curată și a nu lua în zadar numele Domnului.

Aceste condiții însă pot fi rezumate la una singură care conține toate celelalte: “a avea inima curată“. În Biblie inima este locul prin excelență a vieții intime a omului; e vorba de gândirea sa, de sentimentele sale, de deciziile sale. Dacă inima e curată, adică abandonată total și fără rezerve în brațele Providenței, e eliberată de orice simpatie pentru ceea ce îl contrazice pe Dumnezeu. De aceea cel care are inima curată va avea și mâinile nepătate, și nici nu va lua în zadar numele Domnului: “Fericiți cei curați cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu!” (Mt 5,8) declară însuși Isus chemând oamenii la Împărăția sa. Deci vom fi fericiți dacă ne vom strădui să avem inima curată. Numai astfel vom fi părtași la viața veșnică din Împărăția Cerurilor care nu este altceva decât a-L cunoaște pe Dumnezeu, adică a vedea fața lui.

Cei care refuză să îndeplinească această condiție sunt excluși din Împărăție. Un asemenea refuz întâlnim în prima lectură. Ahaz nu ascultă de porunca lui Jahwe, nu are încredere în el. De aceea Jahwe îl abandonează în mâinile dușmanilor. Pentru a înțelege mesajul acestei lecturi să vedem mai întâi contextul istoric în care se înscriu evenimentele.

Lectura de astăzi evocă situația critică a regatului lui Iuda sub regele Ahaz (735-733 a.C.). Regele Siriei, Rețin, și Pecah, regele Samariei, organizează o coaliție împotriva Asiriei și insistă ca și Ahaz să participe. Înfruntând refuzul său, cei doi vor să-l detroneze. Pentru aceasta Ahaz se pregătește să apeleze tocmai la dușmanul celor doi, regele Asiriei. E vorba însă de o alegere plină de consecințe negative pentru poporul ales. Regele Asiriei ajutându-l pe Ahaz, cu siguranță îi va cere supunere. Astfel ar fi în pericol chiar dinastia lui David aleasă de Dumnezeu ca să aducă mântuirea, deoarece odată acceptată supunerea, Asiria va putea numi regi pentru Iuda după bunul ei plac. În acest moment Isaia, profet trimis de Dumnezeu, vrea să-l avertizeze pe Ahaz asupra nenorocirii. Îl sfătuiește să aibă credință în puterea lui Jahwe și să nu se teamă de regii Siriei și Samariei, că sunt nimic înaintea Aceluia care protejează dinastia davidică. Ahaz nu vrea să asculte; nu crede în puterea lui Dumnezeu. Profetul insistă, vrea să-l facă să creadă; îi spune să ceară un semn de la Domnul prin care să vadă puterea lui.

Ahaz însă are planul său, nu vrea să-l schimbe, preferă să se declare rob al unui om. Pentru aceasta Jahwe s-a dezgustat de el și de familia sa. Dacă tu nu vrei un semn – pare să spună Isaia – este Domnul care va da unul arătând înlăturarea ta! El va ridica un alt Rege pe tronul lui David care va asculta și va mântui poporul: “Iată fecioara va zămisli și va naște un fiu, căruia îi va pune numele Emanuel, adică Dumnezeu cu noi” (Is 7,14). “…El va domni pe tronul și peste împărăția lui David ca s-o întărească și s-o întemeieze cu judecată și dreptate, de acum și până-n veac” (Is 9,6).

În fața acestui refuz Dumnezeu nu se “intimidează”. El poate să-și realizeze planul Său de mântuire, promis lui David, și pe altă cale. Și într-adevăr Dumnezeu nu mai păstrează linia prezentă a regilor, care au demonstrat refuzul alianței, dar inaugurează un nou început. În acest scop se slujește de o fecioară legată de familia regală a lui David. Ea face posibilă venirea Regelui, deoarece crede – spre deosebire de Ahaz – și va traduce credința ei în numele pe care i-l dă Fiului ei: Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi. Acest Emanuel se va hrăni cu “lapte și miere” (Is 7,15) care-i vor da putere de a deosebi binele de rău (laptele și mierea fiind într-o concepție orientală hrana zeilor care-i fac puternici). De aceea Emanuel va reactualiza fericirea paradisiacă. Acest Emanuel, Dumnezeu cu noi, va respinge răul și va alege binele, va fi în putere de a judeca corect, de a conduce cu înțelepciune; va fi un rege după inima lui Dumnezeu.

În lumina Noului Testament ne întrebăm: Cine este acea fecioară prevestită de profeți? Cine este Mesia promis de veacuri? Fecioara este Maria, tânără logodnică promisă ca mireasă unui bărbat din casa lui David, pe nume Iosif. Este mama Celui ce s-a zămislit prin puterea Duhului Sfânt, Căruia Iosif, după îndemnul îngerului, îi va da numele Isus (Cel care mântuiește). Fecioara este cea care se abandonează total în mâinile lui Dumnezeu și declară: “Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău” (Lc 1,38).

Mesia este Domnul nostru Isus Cristos; Cel care a mântuit poporul său de păcate. Este Fiul unic al Tatălui care s-a născut în lume din seminția lui David. Este Cel pe care iudeii l-au condamnat la moarte, dar a treia zi a înviat din morți arătându-și slava. Iudeii l-au răstignit sub pretextul că s-a pretins Fiul lui Dumnezeu și pentru că n-a ascultat de legea lor. Dar de fapt ei sunt cei care n-au acceptat condițiile pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. De aceea au rămas robii legii lor. N-au vrut să treacă peste lege prin credință.

Spre deosebire de aceștia Matei, în Evanghelia de astăzi, ne prezintă un adevărat iudeu, un adevărat împlinitor al legii lui Dumnezeu, pe Iosif. Acesta fiind drept o ia la sine pe Maria logodnica sa, care zămislise, deși legea iudaică îi impunea s-o repudieze. El trece deasupra legii ascultând de porunca divină și nu rămâne robul legii. Trece peste lege prin credință ca un adevărat fiu al lui Avram și acceptă misiunea încredințată lui de Dumnezeu: de a fi tată purtător de grijă a Celui care va mântui poporul. Nu este mândru, ambițios, unul care nu vrea să renunțe la propriile planuri; el este umil. Chiar și din dubiul său cu privire la Maria reiese același lucru: umilința. Incapabil de a împăca două fapte la fel de adevărate pentru el – curăția și sinceritatea Mariei cu maternitatea ei – optează prudent pentru tăcere, încercând să-și liniștească conștiința. Nici măcar nu îndrăznește să se îndoiască de virtutea Mariei; de aceea Dumnezeu îl luminează trimițând un înger: “Nu te teme Iosife, fiul lui David, căci ce s-a zămislit în Maria este de la Duhul Sfânt” (Mt 1,20).

Un adevărat exemplu de ascultare! Un adevărat exemplu de pregătire la nașterea Celui promis! Ca și tânăra sa logodnică Maria, s-a abandonat total în mâinile lui Dumnezeu. Prin ascultarea lor au făcut posibilă venirea în lume a Mântuitorului și prin acesta mântuirea noastră.

Și noi, cei prezenți astăzi în jurul altarului suntem chemați pentru a îndeplini același plan al lui Dumnezeu: de a face posibilă nașterea lui Isus în inimile noastre și în inimile tuturor; de a răspândi Împărăția lui prin trăirea noastră, prin exemplul credinței noastre.

Ce vom face pentru a îndeplini acest plan? Oare vom rămâne încăpățînați în planurile noastre, vom continua să fim robi ai lumii? Oare nu vom accepta condițiile necesare pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu?

Nu! Dar, “renăscându-ne” odată cu nașterea lui Cristos să colaborăm la răspândirea Împărăției Lui. Prin viața noastră să-i facem pe toți să participe din acea bogăție a “sărăciei” din Betleem, din acea putere a “neputinței” de pe Calvar, încât să putem spune și noi cu Sfântul apostol Paul: “Sunt slujitor al lui Cristos, chemat de El… ca să duc la toți oamenii vestea cea bună a mântuirii” (Rom 1,1), căci “nu mă rușinez de Evanghelia lui Cristos, pentru că este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea tuturor celor care cred!” (Rom 1,16).

Vincențiu Burlacu

Ritul latin